Martie
Se poate folosi la următoarele afecţiuni:
- acnee, abces, afecţiuni bucale, afecţiuni ale căilor urinare, afecţiuni ale ficatului, afecţiuni pulmonare, afecţiuni stomacale, alergie, alopecie, anorexie, balonări intestinale, bronşita acută şi cronică, calculoza biliara, cancer, celulită, colesterol crescut, colici intestinale, colita de fermentaţie, constipaţie, cosmetică, diabet, diaree, dermatite, descuamarea pielii, dureri de cap, eczeme microbiene, eczeme uscate, eliminarea toxinelor din organism, epilepsie, eritem polimorf, erizipel, faringite, febră, furunculoză, gripă, gută, hemoroizi, herpes, hipertensiune, infecţii urinare, inflamaţii acute şi cronice, insuficienţă respiratorie, înţepături de insecte, leucoree, mâncărimi de piele, mătreaţă, micoze, nefrite, obezitate, pemfigus, răceală, reumatism, răni, tenuri seboreice, tumori, ulcer gastric, ulceraţiile pielii vechi sau zemuinde, urticarie şi în foarte multe alte afecţiuni.
Cerentel(radacina)
Are propietati calmante si antiseptice, fiind indicat pentru: afectiuni stomacale; diaree cauzata de infectii; tulburari ale ficatului si bilei; hemoroizi; ciclu menstrual neregulat - administrat sub forma de decoct opreste hemoragiile si calmeaza durerile; stomatita, gingivita si abcese dentare - se tamponeaza locul dureros cu decoct de planta pana la cicatrizare; depresie - se bea in fiecare si cate o cana sau doua cu infuzie din planta; spasme musculare; amigdalita - se prepara o infuzie si se fac gargare de doua ori pe zi; inlatura posibilitatea inmultirii microbilor - in cazul unor plagi deschise, decoctul din cernetel este bun pentru spalarea si dezinfectarea lor.
Nalba creste in campii, pe solurile umede, pe langa apele curgatoare si balti. Atat radacinile cat si frunzele contin substante mucilaginoase, zahar, amidon, pectine, ulei si saruri minerale.
Ceaiul de flori, frunze si radacini uscate de nalba este folosit in raceli, bronsite, laringite, traheite, precum si in gastrite si colite avand rol de pansament protector al mucoaselor.
In uz extern nalba se foloseste in laringite, traheite, spalaturi vaginale, ten uscat, furunculoasa, fond antiinflamator, amigdalite, leucoree si hemoroizi.
Intern se recomanda in bronsita, tuse, laringita, boli ale rinichiului si afectiuni digestive.
Radacina de nalba se foloseste in produse coametice pentru pielea uscata si cu impuritati datorita efectului protector si calmant pe care il prezinta.
Podbalul este o planta medicinala foarte raspandita.
Este denumit si bruscanis, brustan, brustur-alb, brustur-de-riu, cenusoara, galbinele, gusa-gainii, limba-vecinei, laposel, papalunga, podbeal, rotungioare.
Contine ulei eteric, tanin, arnicinn si rasini.
Florile de podbal se folosesc in tratarea diferitelor rani, contuzii, intinderi musculare deoarece au efect cicatrizant.
Frunzele sale proaspete si spalate, puse pe piept ca un terci, ajuta in orice boala grea de plamini, in erizipel si leziuni ale tesuturilor cu umflaturi vinetii si chiar in inflamatii ale bursei sinoviale.
Vaporii de podbal, atit de la flori cit si de la frunze, trebuie inhalati de mai multe ori pe zi in cazul bronsitelor cronice cu accese dese si in insuficienta respiratorie sufocanta, iar pentru picioare umflate se recomanda scaldarea acestora intr-o fiertura din frunze de podbal.
Sunt recomandate si la obtinerea produselor cosmetice, o mana de petale de podbal de munte adaugate la o baie de abur pentru fata curata pielea de impuritati sau pe cea cu o proasta circulatie sanguina.
Acestia sunt folositi in indrustria cosmetica.
Genul Iris, cuprinde peste 300 de specii, care formeaza in sol un bulb sau un rizom si pot fi cultivate ca plante perene. In mitologia greaca, Iris era o sora a harpiilor, mesagera a zeilor. Se spune ca de cate ori mergea pe Pamant, in urma pasilor ei cresteau flori minunate, care purtau culorile curcubeului. De altfel, in limba greaca Iris inseamna curcubeu.
Plantele acestui gen sunt cunoscute de secole atat pentru proprietatile lor decorative, cat si pentru cele medicinale, chiar daca nu au devenit populare atat de repede ca trandafirii, garoafele, primulele si altele.
Medicina populara folosea cerentelul pentru alungarea farmecelor, blestemelor si deochiului.
Florile toporaşului prezintă efecte emoliente, fluidificante şi expectorante la nivelul plămânilor, recomandându-se ca adjuvant, în tratamentul unor boli pulmonare (bronşită, pneumonie, astm bronşic). Infuzia concentrată de flori (5 linguriţe la o cană cu apă) se poate utiliza ca apă de gură - datorită proprietăţilor odorizante sau ca gargarism în caz de amigdalită. Frunzele, sau frunzele amestecate cu flori, se recomandă de asemenea, de a fi utilizate, în mixturi cu alte plante, în boli pulmonare. Ele mai prezintă efecte uşor sedative şi hipnotice, dovedindu-se de folos în stări de agitaţie şi în caz de insomnie. De asemenea, ceaiul de frunze sau de frunze şi flori, atenuează simptomele specifice migrenelor.
Părţile subterane ale toporaşilor - rădăcini şi rizomi, prezintă efecte expectorante,secretolitice, uşor laxative, depurative şi hipotensive. Ele ajută la neutralizarea toxinelor din organism şi la eliminarea lor pe cale renală şi intestinală. Ceaiul de rădăcini şi rizomi de toporaş, se mai administrează în constipaţiile uşoare sau ocazionale, în cazurile uşoare şi medii de hipertensiune şi în afecţiunile pulmonare. Decoctul mai concentrat realizat din părţile subterane ale acestei plante, prezintă proprietăţi emetice. Ca adjuvant, ceaiul din rădăcini de toporaşi, se mai poate utiliza în completarea tratamentelor specifice leucemiei.
Extern, medicina populară utilizează frunzele de toporaşi fierte în oţet, sub formă de cataplasme, în gută, aplicându-se în zonele afectate de această boală.
