Stiti vorba aia: " De ce tie frica nu scapi!".Ei bine asa a fost si in cazul nostru.
Dupa ce a avut cateva episoade de subfebrilitate, lipsa poftei de mancare dar multa energie am trecut peste tot. O eruptie dentara + o viroza care nu ne dadea pace de ceva vreme, dar nimic ingrijorator sau mai bine spus nimic ce nu putea fi tinut sub control.
Sambata nopatea pe la 22.00 a facut 38.5 si i-am administrat Ibalgin. Dupa 30 de minute am verificat din nou intrarectal si ii scazuse jumatate de grad. Mi-a adormit in brate si ne-am asezat in pat. Ne-am trezit de mai multe ori pe noapte pentru a-l schimba ca incepuse cu scaune moi. La 1 noaptea a inceput cu frisoane si am coborat in bucatarie cu el simtindu-l fierbinte...dar extremitatile erau reci ca gheata si nu eram ingrijorata. Ii pun termometrul din nou si nu imi venea sa cred: 40,1 grade Celsius temperatura reala. Fug repede il dezbrac si imi amintesc de dusurile care incep de la temperatura corpului si scad treptat, dar nu am avut curajul sa ii fac decat pe membrele inferioare. El era agitat. Il iau in brate si ma pun pe wc moment in care mai scapa un scaun si ma umple de diaree. Ma dezbrac in pielea goala si ma bag din nou sub dus cu el sa ne spalam. Fug dezbracata sa ii fac impachetari caci nu aveam nici un supozitor asta dupa ce le-am oferit vecinilor cu copii mici si nu le-au mai inapoiat. BUN! Il pun pe spate si la primul scrancet de plans s-a declansat convulsia.
Am fost surpinsa sa constat ca sunt o gramada de parinti cu copii mai mari sau mai mici decat Lucas care nu stiu ce este o convulsie si cum se manifesta.
Si cum spuneam...a inceput convulsia: Prima data si-a dat ochii peste cap si a inceput de la brau in sus cu spasme musculare. Toata fata ii trepida si nu ma auzea. Uitasem tot ce stiam despre convulsii. L-am luat in brate( imaginati-va: 2-3 noaptea, amandoi in pielea goala, urlam la sot sa sune urgent la salvare ca are Lucas convulsii si MOAREEE) . El se scoala buimac , speriat isi cauta mobilul si nu mai stiam numarul de la urgente. Eu ii aruncam apa pe fata si saracuta de Thea plangea ca vrea sa faca nani. Ma striga sotul de afara sa il pun pe o parte si sa am grija sa nu isi inghita limba. L-am asezat si limba era incovoiata, am reusit sa o prind cu degetul si in acel moment a inceput sa clipeasca. Nu ma intrebati cat a durat, pentru mine o VESNICIE!
Sun din nou la salvare care intarzia ca sa aflu ca ei au plecat in Alba-Iulia pe strada Aurel Vlaicu nu in satul Aurel Vlaicu. In sfarsit imi face legatura cu alta salvare care deja era in drum spre noi. Lucas era ca lesinat in bratele mele si imi era frica sa il misc ca sa nu inceapa o a doua convulsie daca plange. Cu greu am reusit sa imi trag niste haine pe mine, sa fac un bagaj cat de mic si a ajuns echipa de pe salvare care nu reusea sa ii puna un supozitor. Am refuzat sa il misc si doar l-am acoperit cu paturi pana la spital.
Am ajuns acolo cu febra si diaree. Am ajuns exact in locul in care nu imi doream si nu doresc nimanui sa ajunga, cu atat mai mult ca sistemul este infect iar majoritatea cadrelor care nu isi actulizeaza informartiile si considera ca e suficient ca si-au luat examenele si pot practica. Imaginati-va o mana de femei care imi interziceau sa intrerup alaptarea daca nu vreau sa ajung in perfuzii si sa ma izoleze de copil. Dar despre asta chiar nu am timp sa mai vorbesc acum, ma trage Lucas de mana...
A fost o saptamana plina! Am multe de povestit, caci am plans dar am si zambit :)
Sursa citatului: www.sfatulmedicului.ro
Dupa ce a avut cateva episoade de subfebrilitate, lipsa poftei de mancare dar multa energie am trecut peste tot. O eruptie dentara + o viroza care nu ne dadea pace de ceva vreme, dar nimic ingrijorator sau mai bine spus nimic ce nu putea fi tinut sub control.
Sambata nopatea pe la 22.00 a facut 38.5 si i-am administrat Ibalgin. Dupa 30 de minute am verificat din nou intrarectal si ii scazuse jumatate de grad. Mi-a adormit in brate si ne-am asezat in pat. Ne-am trezit de mai multe ori pe noapte pentru a-l schimba ca incepuse cu scaune moi. La 1 noaptea a inceput cu frisoane si am coborat in bucatarie cu el simtindu-l fierbinte...dar extremitatile erau reci ca gheata si nu eram ingrijorata. Ii pun termometrul din nou si nu imi venea sa cred: 40,1 grade Celsius temperatura reala. Fug repede il dezbrac si imi amintesc de dusurile care incep de la temperatura corpului si scad treptat, dar nu am avut curajul sa ii fac decat pe membrele inferioare. El era agitat. Il iau in brate si ma pun pe wc moment in care mai scapa un scaun si ma umple de diaree. Ma dezbrac in pielea goala si ma bag din nou sub dus cu el sa ne spalam. Fug dezbracata sa ii fac impachetari caci nu aveam nici un supozitor asta dupa ce le-am oferit vecinilor cu copii mici si nu le-au mai inapoiat. BUN! Il pun pe spate si la primul scrancet de plans s-a declansat convulsia.
Am fost surpinsa sa constat ca sunt o gramada de parinti cu copii mai mari sau mai mici decat Lucas care nu stiu ce este o convulsie si cum se manifesta.
Convulsia este o perioada scurta de timp in care copilul poate deveni inconstient si are spasme musculare in diverse zone ale corpului. Ce se intampla in timpul convulsiilor? Convulsiile febrile dureaza, in general, mai putin de 5 minute, dar se pot prelungi pana la 15 minute si se pot insotii de urmatoarele reactii:
- In timpul convulsiilor, mainile si picioarele copilului sunt spasmodice, convulsive (spasme musculare, contracturi).
- Isi pot pierde constienta.
- Pot pierde controlul sfincterului urinar si anal.
- Pot aparea modificari ale pozitiei ochilor.
- Dupa incetarea convulsiilor, copilul poate fi indispus sau obosit.
Si cum spuneam...a inceput convulsia: Prima data si-a dat ochii peste cap si a inceput de la brau in sus cu spasme musculare. Toata fata ii trepida si nu ma auzea. Uitasem tot ce stiam despre convulsii. L-am luat in brate( imaginati-va: 2-3 noaptea, amandoi in pielea goala, urlam la sot sa sune urgent la salvare ca are Lucas convulsii si MOAREEE) . El se scoala buimac , speriat isi cauta mobilul si nu mai stiam numarul de la urgente. Eu ii aruncam apa pe fata si saracuta de Thea plangea ca vrea sa faca nani. Ma striga sotul de afara sa il pun pe o parte si sa am grija sa nu isi inghita limba. L-am asezat si limba era incovoiata, am reusit sa o prind cu degetul si in acel moment a inceput sa clipeasca. Nu ma intrebati cat a durat, pentru mine o VESNICIE!
Sun din nou la salvare care intarzia ca sa aflu ca ei au plecat in Alba-Iulia pe strada Aurel Vlaicu nu in satul Aurel Vlaicu. In sfarsit imi face legatura cu alta salvare care deja era in drum spre noi. Lucas era ca lesinat in bratele mele si imi era frica sa il misc ca sa nu inceapa o a doua convulsie daca plange. Cu greu am reusit sa imi trag niste haine pe mine, sa fac un bagaj cat de mic si a ajuns echipa de pe salvare care nu reusea sa ii puna un supozitor. Am refuzat sa il misc si doar l-am acoperit cu paturi pana la spital.
Am ajuns acolo cu febra si diaree. Am ajuns exact in locul in care nu imi doream si nu doresc nimanui sa ajunga, cu atat mai mult ca sistemul este infect iar majoritatea cadrelor care nu isi actulizeaza informartiile si considera ca e suficient ca si-au luat examenele si pot practica. Imaginati-va o mana de femei care imi interziceau sa intrerup alaptarea daca nu vreau sa ajung in perfuzii si sa ma izoleze de copil. Dar despre asta chiar nu am timp sa mai vorbesc acum, ma trage Lucas de mana...
A fost o saptamana plina! Am multe de povestit, caci am plans dar am si zambit :)
Sursa citatului: www.sfatulmedicului.ro
