Mi-am permis sa intarzi cu aceasta postare, pentru ca ieri mai mult decat oricand mi-am petrecut si am exploatat timpul jucandu-am alaturi de minuniile mele. Iar astazi ma intreb: cine-l vede pe copil cum creste? Nimeni. Numai cei ce vin din alta parte spun: "Vai, ce a crescut!" Dar nici mama nici tata nu l-au vazut cum creste. El a devenit, in timp. Si in fiecare clipa a fost ceea ce urma sa fie.
Copilul este asemenea unei albine care aduna nectarul pentru a face miere. Iti zambeste cu dintisorii lui albi. Iar tu ramai nemiscat nestiind ce sa pricepi din acel zambet. Caci nu exista cuvinte pentru a o spune. Aceste comori nestiute ti le ofera simplu, minunat, ca acele izbucniri ale primaverii pe mare, cand parca se deschide cerul sa vina soarele.
La multi ani, tuturor copiilor!
